Prevenția funcționează cel mai bine atunci când este înțeleasă, discutată din timp și susținută printr-un dialog bun cu medicul.
Alege informația corectă pentru sănătatea copilului tău
La finalul acestei serii, merită să ne uităm la imaginea de ansamblu. Studiul INSCOP arată că 62,7% dintre părinți spun că este foarte probabil sau oarecum probabil să își vaccineze copilul împotriva gripei în viitor. În același timp, 42,6%dintre respondenți spun că propriul copil sau nepot a fost vaccinat antigripal cel puțin o dată. Aceste date arată că, pentru multe familii, decizia este una reală, analizată și prezentă pe agenda sezonului rece.
Totuși, deciziile nu se iau întotdeauna ușor. Unele familii au nevoie de mai multe informații, altele de o recomandare medicală explicită, iar altele de clarificări practice. Tocmai de aceea, cel mai bun moment pentru a discuta despre vaccinarea antigripală nu este atunci când copilul s-a îmbolnăvit deja, ci din timp, într-un cadru calm și bine informat.
În sănătate, prevenția funcționează cel mai bine atunci când este înțeleasă, nu doar recomandată. Iar o decizie bună pentru copil este, de cele mai multe ori, o decizie luată împreună: de părinți, cu sprijinul medicului și cu grija firească pentru întreaga familie.
Dacă această serie a adus mai multă claritate, atunci și-a atins scopul. Informația corectă nu înlocuiește recomandarea medicală, dar o face mai ușor de înțeles și de folosit în viața reală.
Îi invităm pe părinți, profesori și reprezentanții comunității școlare să urmărească materialele campaniei și să participe la sesiunile de informare organizate în cadrul proiectului. Aceste întâlniri sunt gândite ca un spațiu de dialog deschis, în care întrebările firești își găsesc locul, iar informațiile sunt prezentate clar și responsabil de către medici. Credem că participarea la aceste sesiuni poate ajuta familiile să înțeleagă mai bine opțiunile de imunizare și să decidă informat vaccinarea copiilor. Persoană de contact pentru înscrieri: Adina Stoenescu, 0723 584 872, adina.stoenescu@asp-romania.ro.
Acest material face parte din campania de informare „Gripi și Gripster vor să vă fure momentele frumoase împreună – nu-i lăsați să-și bage nasul în planurile voastre! Vaccinarea antigripală protejează întreaga familie, pentru ca voi să vă bucurați de clipele care contează!”, realizată de Asociația Școlilor Particulare, în parteneriat cu Societatea Română pentru Strategii de Vaccinare și Promovare a Sănătății, pentru sprijinirea părinților în luarea unor decizii informate privind sănătatea copiilor și prevenția în comunitatea școlară. Informațiile au caracter general și nu înlocuiesc recomandarea medicului pediatru sau a medicului de familie. Proiectul este realizat cu susținerea AstraZeneca.
Datele prezentate sunt rezultate ale studiului național realizat de INSCOP Research privind atitudinile părinților și bunicilor față de vaccinarea antigripală.