
CONFERINȚA ASP 2024
Mesajul domnului Christian Comșa președinte ASP transmis în deschiderea Conferinței Naționale a Asociației Școlilor Particulare, București 2024

Dragi colegi,
Vă mulțumesc tuturor pentru că sunteți aici astăzi. Să fim împreună, în aceeași încăpere, este deja un mic triumf! Misiunea noastră în educație nu e simplă și, uneori, pare că avem nevoie de superputeri pentru a ține pasul. Din fericire, în educație, eroii nu au nevoie de mantii – doar de o cană mare de cafea și o doză de umor! Tema „Co-creating the Future of Education” ne provoacă să gândim dincolo de prezent și să ne implicăm activ, să contribuim la construirea unui sistem educațional mai puternic.
Intervenția mea, în deschiderea conferinței noastre, pleacă de la următoarea întrebare: care este, de fapt, rolul nostru într-o școală? Cum putem, prin leadership-ul nostru, să inspirăm, să susținem și să construim un viitor în care fiecare copil să aibă șansa de a-și atinge potențialul?
Leadership-ul în educație nu e despre a fi „șeful,” ci despre a fi un ghid. Câți dintre noi n-am auzit măcar o dată fraza: „Șefu’, avem o problemă!”? Și, deși suntem tentați să spunem „Șefu-i în vacanță, lăsați un mesaj,” realitatea este că un lider educațional este mult mai mult decât „șeful.” E acela care stă alături de colegi, inspiră și dă un exemplu. Nu e vorba de cine ridică vocea mai tare, ci de cine inspiră respect.
Așadar, haideți să vedem câți dintre noi s-au aflat cu adevărat în mijlocul echipei, fără a se da înapoi de la niciun rol. Vă rog să ridicați mâna cei care au dat vreodată cu mătura pe holuri, au împins cărucioarele cu alimente la Metro, s-au ars în bucătărie în locul bucătarului, au supravegheat copiii în curtea școlii când un cadru didactic era indisponibil sau au înghițit în sec când doamna de la curățenie a trântit ușa biroului, exprimându-și nemulțumirile.
Acesta este adevăratul leadership! Când preiei inițiativa, indiferent de sarcină, și când reușești să câștigi respectul și încrederea celor din jur nu prin poziția pe care o ai, ci prin acțiunile și disponibilitatea de a face echipă în orice situație.
Încrederea și respectul se câștigă prin acțiuni, nu prin cuvinte mari. Ați văzut vreodată un profesor căruia elevii îi spun „Învățăm cu drag doar pentru că ne-ați spus că trebuie?” Probabil că nu! În educație, cuvintele noastre sunt importante, dar acțiunile noastre sunt cele care îi inspiră. Un lider adevărat învață din propriile greșeli și dă un exemplu de consecvență. Încrederea se construiește când promitem și livrăm, când suntem transparenți și onești, și, dacă se întâmplă să uităm ceva, recunoaștem asta cu un zâmbet.
Leadership-ul în educație înseamnă disciplină, dar și flexibilitate. Un bun lider e acela care se poate adapta, care e disciplinat, dar știe și când e nevoie să fie creativ. Uneori ne prindem în tot felul de reguli și standarde rigide – cum ar fi să cerem liniște absolută într-o clasă de copii de 6 ani! Totuși, e important să fim flexibili și să avem așteptări realiste. Îmi amintesc de fiica mea, căreia îi explicam regulile înainte de începerea școlii; după un timp, m-a întrerupt și m-a întrebat: „Și noi când începem să ne distrăm?” Uneori, trebuie să știm să ne adaptăm momentului și să înțelegem că disciplina vine și din joacă și empatie.
Liderii adevărați sunt cei care continuă să învețe. La noi, în educație, nimic nu e mai plăcut decât să vezi un lider care nu pretinde că știe toate răspunsurile. Să fim serioși, câți dintre noi știm toate răspunsurile? De câte ori nu ne-am propus să implementăm diverse procese și proceduri pentru a ne gestiona mai eficient timpul, iar la finalul zilei am ajuns să spunem: „Mi-am organizat ziua atât de bine încât am uitat să mănânc!” Liderii adevărați sunt cei care nu se opresc niciodată din învățat, care rămân deschiși la idei noi și care nu se tem să încerce ceva diferit, chiar și atunci când e nevoie să ceară ajutor de la elevi pentru a se loga pe o platformă nouă!
Leadership-ul în educație înseamnă să înfruntăm provocările cu curaj, dar și cu o doză sănătoasă de umor. Provocările sunt inevitabile – de la schimbările în legislație până la resursele limitate. Dar adevărații lideri educaționali sunt cei care, în fața acestor provocări, nu renunță și nici nu se sperie. Important este să abordăm problemele cu determinare și curaj și să nu uităm să zâmbim chiar și când lucrurile nu merg așa cum am planificat.
Trebuie să fim stăpâni pe noi în orice situație, pentru a nu da niciodată impresia că ne panicăm, deoarece panica se poate răspândi ca o flacără în unitățile noastre. Când noi suntem echilibrați și calmi, transmitem încredere întregii echipe și menținem o atmosferă de stabilitate și siguranță.
Nu uitați să zâmbiți cât mai mult!

Dragi colegi,
Este responsabilitatea noastră să contribuim activ în peisajul educațional din România, să fim parte a soluției, să fim acei oameni care inspiră, motivează și formează o generație puternică. Să nu uităm că, uneori, cea mai valoroasă lecție pe care o putem oferi copiilor și colegilor este să rămânem calmi și să păstrăm simțul umorului, indiferent de provocări.
Vă mulțumesc pentru tot ce faceți zi de zi și vă doresc o conferință plină de idei și, bineînțeles, câteva momente bune de râs!





















