Proiectul
LifeLab 3.0

Asociația Școlilor Particulare este parte din proiectul LifeLab 3.0, care în anul școlar 2024-2025 s-a extins la nivel național și continuă susținut demersul de a transforma educația financiară într-o experință practică, transdisciplinară, ușor de integrat la orice materie din curricula școlară.

Filosofia LifeLab este una simplă: educația financiară este categoric un pilon important în procesul de învățare, dar pentru că programa școlară este suficient de încărcată, o soluție la îndemână este să valorificam orice oportunitate pentru a le vorbi copiilor despre bani. Și cum banii sunt prezenți la orice materie, în mod direct sau indirect, metoda LifeLab apelează la repetiție și asociere, ca mecanisme cheie pentru dezvoltarea cunoștințelor și competențelor de educație financiară. Astfel, fie că vorbim despre legătura dintre geografie și schimburi valutare, polimeri și bancnotele din plastic, comportamentul financiar al unor personaje din romane celebre sau terminologia financiară din limba engleză, abordarea transdisciplinară face ca educația financiară să fie mai accesibilă și mai relevantă.

LifeLab este un proiect dedicat profesorilor care conștientizează importanța și necesitatea edufin și vor să contibuie activ. De aceea ediția a 3-a a LifeLab are două componente principale:

  • Platforma LifeLab life-lab.ro, un spațiu digital în care profesorii își pot crea cont și pot accesa fișe educaționale gata de aplicat la clasă
  • ConcursulLifeLab https://www.life-lab.ro/concurs/, care premiază profesorii ce utilizează la ore resursele din program.

Foto: edupedu.ro

 „Asociația Școlilor Particulare promovează colaborarea și schimbul de bune practici între stakeholderii educaționali pentru a asigura elevilor experiențe de învățare bazate nu doar pe performanță academică, ci și pe dezvoltarea de abilități și competențe pentru viață. Pornind la această misiune ne bucurăm să fim parte din LifeLab, un proiect care aduce în prim-plan colaborarea în domeniul educației financiare, esențială pentru a avea succes în viață. Lucrăm împreună cu profesori și experți educaționali pentru a dezvolta instrumente și metode pedagogice moderne, prin care cadrele didactice îi pot sprijini pe elevi să devină adulți împliniți și inteligenți financiar.”

Christian Comșa, Președinte ASP 

”În LifeLab ne propunem să creștem o comunitate responsabilă și puternică de profesori care să ducă mai departe, la clasă, mesajul că inteligența financiară se învăță și se antrenează și este o pilon important pentru ca generațiile viitoare să ia decizii responsabile în plan financiar. Ne propunem să venim în întâmpinarea profesorilor și astfel le punem la dispoziție aproape 400 de resurse educaționale la cheie, care pot fi folosite pentru a integra noțiuni de educație financiară la orice materie, de la grădiniță, la liceu. Platforma LifeLab este concepută ca un spațiu prietenos de învățare și colaborare, unde profesorii pot accesa resurse, schimba idei și învăța unii de la alții.”

Conf. univ. dr. Laura Mina-Raiu, Coordonator dezvoltare comunitate LifeLab, ASP

Foto: edupedu.ro

De unde a pornit aventura LifeLab și ce soluții oferă pentru creșterea nivelului de educație financiară în școli

Primele 2 ediții ale LifeLab s-au derulat în 12 școli pilot din 4 județe din România și au beneficiat de rezultate și feedback pozitiv din partea participanților. Studiile realizate de către Cult Market Research au evidențiat o creștere a cunoștințelor financiare ale elevilor și o dorință pronunțată din partea acestora de a învăța în școală despre educație financiară într-un mod practic. Proiectul pilot a avut un impact pozitiv și asupra profesorilor implicați, care s-au declarat mai încrezători în capacitatea lor de a preda educație financiară, ca urmare a cursurilor de formare, sesiuni de coaching și mentorat.

Prin materialele dezvoltate și cu ajutorul profesorilor implicați în edițiile pilot, LifeLab 3.0 se adresează în prezent tuturor profesorilor din România, indiferent de școala din care provin, materia sau clasa la care predau.

Foto: edupedu.ro

Care sunt beneficiile LifeLab 3.0 pentru profesori?

Pentru a accesa resursele educaționale disponibile gratuit, profesorii trebuie să urmeze 3 pași:

  • să-și creeze un cont pe platforma life-lab.ro
  • să acceseze secțiunea Materiale educaționale pentru a descărca fișele educaționale
  • să aplice fișele educaționale la clasă, alături de elevi.

Fișele educaționale includ noțiuni teoretice, exerciții practice, proiecte pe echipe sau scenarii aplicate de educație financiară, formulate specific pentru fiecare materie în parte și adaptate fiecărui ciclu de învățământ. Pe platformă se regăsesc peste 300 de resurse cu caracter didactic, gata de aplicat la clasă, care au fost realizate în urma colaborării BCR cu experți educaționali și profesori, în cele 12 școli-pilot din țară, în ultimii 2 ani.

În plus, profesorii pot participa la concursul LifeLab, prin care au șansa de a câștiga vouchere eMag, în valoare totală de 24.500 de lei. Concursul are două categorii:

  • Concursul pentru profesorii care aplică fișe educaționale la clasă – se desfășoară lunar în perioada februarie – mai, cu 10 premii/ lună constând în vouchere Emag de 500 lei
  • Concurs pentru profesorii care dezvoltă fișe educaționale – se desfășoară în perioada februarie – mai, cu 15 premii constând în vouchere Emag de 300 lei

Pentru mai multe informații despre LifeLab Național și resursele educaționale pentru profesori, vă invităm să accesați www.life-lab.ronational/ și Regulamentul de concurs https://www.life-lab.ro/static/docs/Regulament_Concurs.pdf

 

*ASP implementează LifeLab cu sprijinul și în colaborare cu Banca Comercială Română (BCR)

Devino membru