Comunitățile școlare bine informate sunt mai pregătite să protejeze copiii, familiile și continuitatea activității educaționale.
Construim împreună o comunitate mai bine protejată
Pentru părinți, școala nu este doar un loc al învățării, ci și un spațiu în care se vede foarte clar cât de importantă este prevenția. Colectivitățile educaționale aduc împreună mulți copii, multe familii și, implicit, o nevoie mai mare de informare și responsabilitate în sezonul rece.
Studiul INSCOP arată că există o deschidere semnificativă față de ideea facilitării vaccinării antigripale în mediul educațional: 52,4% dintre respondenți spun „cu siguranță da”, iar 23,3% spun „probabil da” la întrebarea dacă ar fi de acord ca vaccinarea antigripală a copiilor să poată fi realizată în creșe, grădinițe, școli sau licee. Cu alte cuvinte, 75,7%exprimă o poziție favorabilă.
Dincolo de această deschidere, mesajul mai larg este că școala poate juca un rol important în cultura prevenției: prin informare corectă, prin comunicare clară cu părinții și prin încurajarea dialogului cu medicii. Chiar și acolo unde vaccinarea nu este organizată direct în unitatea de învățământ, școala poate rămâne un partener relevant în promovarea sănătății și a deciziilor informate.
Pentru comunitățile educaționale, prevenția bine explicată înseamnă mai mult decât un mesaj de sezon. Înseamnă grijă față de copii, față de familii și față de continuitatea unui climat școlar sănătos.
Îi invităm pe părinți, profesori și reprezentanții comunității școlare să urmărească materialele campaniei și să participe la sesiunile de informare organizate în cadrul proiectului. Aceste întâlniri sunt gândite ca un spațiu de dialog deschis, în care întrebările firești își găsesc locul, iar informațiile sunt prezentate clar și responsabil de către medici. Credem că participarea la aceste sesiuni poate ajuta familiile să înțeleagă mai bine opțiunile de imunizare și să decidă informat vaccinarea copiilor. Persoană de contact pentru înscrieri: Adina Stoenescu, 0723 584 872, adina.stoenescu@asp-romania.ro.
Acest material face parte din campania de informare „Gripi și Gripster vor să vă fure momentele frumoase împreună – nu-i lăsați să-și bage nasul în planurile voastre! Vaccinarea antigripală protejează întreaga familie, pentru ca voi să vă bucurați de clipele care contează!”, realizată de Asociația Școlilor Particulare, în parteneriat cu Societatea Română pentru Strategii de Vaccinare și Promovare a Sănătății, pentru sprijinirea părinților în luarea unor decizii informate privind sănătatea copiilor și prevenția în comunitatea școlară. Informațiile au caracter general și nu înlocuiesc recomandarea medicului pediatru sau a medicului de familie. Proiectul este realizat cu susținerea AstraZeneca.
Datele prezentate sunt rezultate ale studiului național realizat de INSCOP Research privind atitudinile părinților și bunicilor față de vaccinarea antigripală.